Autonomia relativă a structurilor sintactice

Rezumat

Articolul analizează relația dintre semantică și sintaxă, subliniind interdependența celor două planuri în cadrul enunțului, conceput ca o structură organizată pe trei niveluri complementare: referențial-semantic, logico-sintactic și comunicativ-pragmatic. Un rol central în această organizare îl are verbul, a cărui valență determină tipul și numărul actanților; astfel, clasificarea verbelor în avalente, monovalente, bivalente și trivalente evidențiază corelația dintre sensul lexical și structura sintactică. Totuși, această corespondență nu este rigidă. Studiul pune în lumină fenomenul transferului sintactic, prin care tiparele structurale se extind dincolo de configurațiile semantice prototipice, generând variații structurale. În acest proces, un rol semnificativ îl joacă construcțiile analitice cu verbe-suport care contribuie la redistribuirea sensului lexemului verbal între constituenți. În concluzie, structurile sintactice dobândesc o autonomie funcțională relativă, menținându-și totodată ancorarea în baza semantică.

DOI: https://doi.org/10.52505/1857-4300.2026.1(326).01