Tranzitivitatea și polisemia verbului în limba română

Rezumat

Articolul de față studiază structura semantico-sintactică a verbelor polisemantice, urmărind stratificarea sensurilor lor. Analizând vecinătăţile sintactice ale unui anumit verb polisemantic, cu matricea de roluri tematice obligatorii, caracteristice pentru relaţiile actanţiale, circumstanţiale sau predicative, observăm că în procesul funcționării au loc diverse procedee transformaționale de diferită natură. Cercetarea a demonstrat că în urma acestor transformări se modifică structura argumentală a verbului la nivel referențial, ceea ce îi permite să treacă dintr-o clasă semantică în alta pentru a-și dezvălui plenar rolul comunicativ. Responsabil de acestea ar fi fenomenul derivării actanțiale. Au fost luate în discuție doar două forme ale derivării actanțiale – tranzitivarea și intranzitivarea – având în vedere faptul că tranzitivitatea, o trăsătură semantică nemarcată, influențează capacitatea verbului de a cumula sensuri cu tipare sintactice diferite. S-a constatat că există o oscilație evidentă între marcarea pozitivă sau negativă a tranzitivității și realizarea unui verb ca intranzitiv sau ca tranzitiv. La diversificarea structurii sintactice a unui verb polisemantic participă și fenomenul varierii sintactice libere, care permite funcționarea unor variante echivalente semantic, dar diferite sintactic.

DOI: https://doi.org/10.52505/1857-4300.2023.1(319).04