Rezumat
Articolul de față ia în discuție limbajul arhitecturii, limbaj special, care, fiind examinat din perspectiva actului de comunicare, se distinge prin două caracteris- tici definitorii: în primul rând, ca un ansamblu de termeni specifici arhitecturii ca știință, iar în al doilea rând, ca o componentă a triadei emițător – mesaj – destinatar. Totodată, actul de comunicare poate fi examinat prin prisma semioticii generale, care, la rândul ei, contribuie în mod radical la interpretarea limbajelor speciale, inclusiv la examinarea limbajului arhitecturii. Aici, suntem interesați în mod special de cel de al doilea aspect – relația emițător – mesaj – destinatar, în care, la o analiză atentă, distingem caracterul activ al destinatarului – obiectul de arhitectură – care sugerează emițătorului anumite idei, concluzii și interpretări, astfel încât activismul obiectului de arhitectură are caracter pasiv, iar pasivismul emițătorului capătă un caracter activ prin formularea unor concepte și prin reacția sa verbală.