De la metacritică la etosul normativ: turnura aplicativă a Teoriei

Rezumat

Articolul urmărește, sub aspect genealogic, teoretic și discursiv-instituțional, transformarea „Teoriei”, înțeleasă ca ansamblu de practici critice dominante în științele umaniste și sociale după anii ’70 ai secolului al XX-lea, dintr-o metacritică reflexivă (poststructuralism, postmodernism, deconstrucție filosofică) într-un etos normativ și aplicativ. Se analizează modul în care crizele interne ale structuralismului, combinate cu presiunile externe ale mișcărilor contraculturale din anii ’60, au desprins literatura din tradiția artelor liberale și au redefinit-o ca instrument de emancipare sociopolitică. Consolidată de poststructuralism și teoriile critice de inspirație neomarxistă, hermeneutica suspiciunii a devenit hegemonică în universitățile occidentale, redefinind obiectivele studiilor literare prin înlocuirea criteriilor epistemice, estetice și ale universalismului umanist cu imperativele politicilor identitare și ale „justiției sociale critice”. Revizuirea canonului, rescrierea clasicilor, instituționalizarea „justiției citării” și redefinirea „gândirii critice” ilustrează conversiunea Teoriei într-un proiect militant de inginerie culturală și socială.