Rezumat
Deși lingvistica, știință a limbii, a ajuns în prezent la un nivel înalt de dezvoltare, totuși în domeniul sintaxei mai rămân încă multe probleme nesoluționate îndeajuns. Una dintre ele, foarte importantă, este cea a criteriului de determinare a părților de propoziție. Astfel, din cauza aplicării inconsecvente a principiilor, la analiza faptelor de limbă, la nivel sintactic, se ajunge uneori în extrema formalismului structural-gramatical, prin care, drept rezultat, sunt suprapuse părțile de propoziție cu părțile de vorbire, ceea ce conduce spre o morfologizare a sintaxei. O atare analiză sintactică este fără de folos, deoarece face imposibilă identificarea reală a gândurilor din text.
Grămătiștii, situați pe poziții morfologiste în sintaxă, lansează diferite variante metodologice în acest sens. Una dintre ele ar fi cea prin care se susține că forma gramaticală de caz al cuvântului ar fi decisivă la identificarea părților de propoziție. O astfel de metodă este mai puțin aplicabilă în limba română, deoarece la aceeași formă gramaticală de caz avem mai multe funcții sintactice și la aceeași funcție – mai multe forme.
Aceste aspecte morfologice și sintactice încercăm să le analizăm prin demonstrare în studiul ce urmează, referindu-ne, în special, la statutul semantico-sintactic al subiectului logic în propoziție.