Versiuni
Rezumat
Există câteva aspecte care disting Povestea lui Stan Pățitul de alte basme crengiene:
cel structural/ morfologic (evoluția subiectului nu e determinată de lupta dintre forțele
binelui și ale răului, ci de modul protagonistului de a percepe realitatea și de se raporta
acesteia), cel al tiparului (psihologic/ spiritual/ moral al) personajelor, cel al construcției
lumii fabuloase (la baza căreia stă alt principiu decât cel maniheist). În Povestea lui Stan
Pățitul, Ion Creangă relativizează dualitatea bine-rău, subtextualizând o nouă filosofie
existențială ce marchează viziunea asupra naturii umane și modul de reprezentare a lumii
artistice. Prin paradox, ironie, aluzie, prin dialoguri și scene ilustrative, autorul probează
validitatea percepțiilor comune a formelor, dimensiunilor, judecăților morale (bun-rău,
corect-incorect etc.), a unor stereotipuri și convingeri colective. Diluând granița dintre bine
și rău, autorul dezvăluie caracterul relativ al oricărui adevăr.