Universul onomastic din proza fantastică a lui Mihail Bulgakov: dimensiunea traducerii

Rezumat

Numele proprii sunt cuvinte cu dublu caracter: național și internațional. Acesta este motivul pentru care traducerea necesită o cunoaștere aprofundată a culturii și a civilizației poporului vorbitor al limbii-sursă. Dacă un nume este folosit în scopuri de comunicare (într-o operă literară), el trebuie tratat într-un mod special. Acestea sunt cele mai dificile cazuri pentru un traducător, care trebuie să fie creativ. Transferul de nume de la o cultură la alta presupune abilități de comunicare, dar și abilități interculturale: respect pentru tradiții și valori culturale.

Numele proprii-antroponime pot fi traduse doar în anumite contexte, în care ele descriu un personaj, dar de obicei sunt păstrate intacte. Se traduc și se adaptează, de obicei, numele proprii din povești, supranumele, dar și unele nume de personaje literare sugestive. În cele mai multe cazuri, numele personajelor literare nu se traduc, ci sunt reportate pentru a facilita transferul cultural și, eventual, adnotate.

Astfel, procesul de traducere oscilează între știință și artă.

DOI: https://doi.org/10.52505/1857-4300.2022.3(318).03