Rezumat
Articolul investighează reprezentările artistice ale omului creator, raportat la divinitate ca creator absolut, în textele poetice ale unor autori basarabeni contemporani, exponenți ai diverselor generații de creație (Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa, Vasile Romanciuc, Silvia Goteanschii, Ana Donțu). Este urmărit felul în care, de la o generație la alta, ideea creației și viziunile asupra omului ca individualitate creatoare se schimbă odată cu transformările care au loc în societate, marcând relația umană cu Marele Creator. Textele din categoria ars poetica remitizează procesul individuației, al devenirii artistice, rostul artistului (poetului) în lume și cel al poeziei, diversitatea relațiilor creatorului cu receptorul, iar poezia de după 2000 ilustrează creația umană interpusă între eu și tu, între om și Dumnezeu.