Poezia lui Vasile Romanciuc în exegeza literară (I)

Rezumat

Articolul prezintă modul în care a fost receptată de critica literară poezia lui Vasile Romanciuc publicată până în anii ’90 ai secolului XX. Întregul demers urmărește, în diacronie, discursurile critice ale unor nume sonore din Basarabia: Andrei Țurcanu, Mihail Dolgan, Ion Ciocanu, Alexandru Burlacu, Grigore Chiper, Eugen Lungu etc. pentru a evidenția modul în care diverși critici au interpretat creația poetului și cum au fost percepute și evaluate volumele sale în cele două epoci (totalitară și posttotalitară), subliniind faptul că discursul critic, la fel ca și cel literar, a fost influențat de ochiul necruțător al cenzurii, motiv pentru care interpretarea textelor s-a realizat, în perioada comunistă, numai în limitele admise atunci. Totodată, am încercat aducerea în atenția cititorilor a unor poezii care nu s-au bucurat de privirea unui ochi critic, deși au reprezentat adevărate gesturi de curaj într-o societate marcată de înghețul ideologic.

DOI: https://doi.org/10.52505/1857-4300.2025.1(324).12

PDF