Rezumat
Articolul dat propune o analiză literară a universului imaginar din proza lui Corin Braga, Ventrilocul, evidențiind elementele de fractură și modul în care traumele transgeneraționale pot afecta destinul personajelor. Am recurs la o investigare hermeneutică, făcând apel, în măsura în care se poate preta, la psihanaliză literară, datorită căreia am reușit să abordăm punctual itinerarul de reconstituire și al devenirii ființiale a personajelor, precum și mecanismele prin care reușesc să armonizeze stările interioare pentru a activa acel proces de integrare a contrariilor. Datorită procesului de individualizare, personajele descoperă, în subteranele inconștientului, un spațiu al confruntării dintre trecut și prezent, din care ies la iveală mai multe straturi ale traumei. Astfel că, dincolo de imaginile artistice, descoperim un univers fascinant, ce pune în prim-plan dileme psiho-ontologice, fracturi identitare și posibilități de reorganizare a realității din care fac parte personajele lui Corin Braga.