Rezumat
Adevărata vocație a lui Vlad Ioviță se descoperă odată cu apariția cărții Trei proze (1971). Nuvela Se caută un paznic inclusă în acest volum este o primă încercare de distopie literară la noi, autorul folosind umorul și ironia pentru deconspirarea unui sistem artificial, cu fisuri congenitale, neputincios în fața energiei de nestăpânit a omului autentic. Celelalte două nuvele și scrierile publicate mai târziu se concentrează asupra crizelor existențiale ale unor personaje prinse în tribulațiile unor triunghiuri erotice. Blestemele și poezia erosului, cu tumultoasele lor provocări, sunt marcate de o ambiguitate situată mereu la limita dintre violență și puritate prin interferența dramatică și, deopotrivă lirică, a pasiunilor fatale și angoaselor, a dragostei impetuoase și a morții ca eliberare cathartică. Dragostea ca demonie năvalnică, cu răsuciri de exorcizare, ridică narațiunile lui Vlad Ioviță la tensiunea unui stil inconfundabil. Vocile narative ale personajelor hipersensibile în intercalare cu instanța auctorială rece și neutră, înzestrată cu un simț accentuat al metaforei vizuale, girează o proză de o admirabilă finețe intelectuală.