Rezumat
Volumul antologic Zăpezi în august de Andrei Țurcanu redă lumea ființei și periplul odiseic al eului poetic, de la bulversările și confruntările interioare (Cămașa lui Nessos), la contemplarea sacrului și a veșniciei (Emanuel Alexandru, Verde regal). Adunate într-un volum, poeziile proiectează un curs al devenirii și al evoluției spirituale a individualității creatoare, iar fiecare în parte, reflectă nu doar specificul actului de creație, dar și gradul de apropiere a eului de rostul existenței. Până la starea numită Emanuel Alexandru, nume sugestiv pentru experiența mistico-religioasă trăită, decodificată ar fi Dumnezeu este cu noi, ființa eului liric cuprinde tragedia poporului său fracturat, pe care ar vrea să-l reînsuflețească cu propria suferință, prin coborâre la rădăcinile ființei, la izvoarele sacrului. În ultima carte însă, Verde regal, poetul părăsește istoria și urcă direct pe muchiile Absolutului. Masculinitatea agresivă, brutală, contorsionată se dizolvă în apele voluptății supreme. Ascuțișurile reci ale rațiunii dispar în momentul chemărilor limpezi ale veșniciei și ruperii de trupul vechi biciuit, renegat. Poezia din Verde regal abandonează luptele acerbe, renunță la încăierările donquijotești, regăsindu-se într-o pace extatică superioară, tămăduitoare. Ieșirea aceasta neașteptată din „închisorile” cotidianlui coercitiv și sufocant, poetul o datorează Iubirii. Ea este forța eliberatoare, remediul împăcării cu sine într-o detașată situare dincolo de „lumea” căzută și pierdută iremediabil în magiile demonice ale răului, minciunii și urâtului.