Rezumat
Procesul de descoperire de către „eu” a celuilalt și confruntarea cu eterogenitatea acestui străin conține un paradox fundamental: marei forțe de alienare și detașare i se asociază posibilitatea reaproprierii spațiului comun al unei existențe impetu- oase. Străinul (1942) lui Albert Camus reprezintă această întâlnire în forma sa exempla- ră ce descrie impasibilitatea totală iar contra-narațiunea lui Kamel Daoud, Meursault, contre-enquête (2013) deconstruiește și reinvestește aceste periplu printr-o dislocare de perspectivă. Limbajul, ca mecanism primar de articulare a trăirilor, este unealta care, în contextul post-colonial al textului lui Daoud, aparține celuilalt și necesită un proces complex de reapropriere.
Utilizând elemente de analiză proprii lui Jacques Derrida, acest eseu își propune o examinare a transformării discursului lui Meursault în cel al lui Haroun și poziționarea acestuia în paradigma Robinsonadei.