Rezumat
În urma primei ediții, din 1991, lucrarea lui E.-A. Gutt „Translation and Relevance” a devenit în decurs de zece ani o referință clasică pentru cercetările traductologice. Noua ediție a lucrării, din 2000, are drept obiectiv să pună în evidență traducerea în calitate de activitate specifică, distinctă de alte moduri de comunicare interlinguală. Teoria pertinenței (Sperber, Wilson, 1995) este invocată în acest sens prin intermediul figurii traducătorului, care ia decizii pertinente în funcție de destinatar. Întrucât este o teorie cognitivă a comunicării umane, teoria pertinenței are o putere de descriere și de generalizare suficient de solidă pentru a explica aspectele cognitive ale traducerii. Prin urmare, nu este necesară o teorie particulară a traducerii. E.-A. Gutt insistă asupra acestei abordări, care a întâmpinat o anumită rezistență din partea comunității științifice. În cercetarea noastră, ne propunem să reflectăm asupra locului traducerii în paradigma teoriei pertinenței și să oferim propria noastră viziune asupra modului în care cogniția și contextul modelează acest mod de comunicare interlinguală.