Rezumat
Cum ar trebui să fie o carte despre teatru? Dar cea despre o categorie de reprezentațiiteatrale în dimensiunea etnologică? Proiectul de cercetare al Institutului de FilologieRomână „B. P.-Hasdeu” al MEC stimulează cercetarea contextelor socio-culturale șiconexiunile europene, iar Eugeniu Coșeriu ne îndeamnă la deschideri universale – fiecarecu domeniul său de cercetare. În subtema Corpusul Național de Folclor îmi revine Teatrulpopular (folcloric), iar sintagma latină Theatrum mundi = Specatacolul lumii. Lumeavăzută ca un spectacol e concepția universală a teatralității. Semnul categoric al teatruluie personajul. În illo tempore omul și-a născocit un teatru incredibil, salvator, modelândpersonaje fictive din cea mai abundentă materie – din câte nu le cunoștea, din necunoscut,din neștiință. Pentru fenomene pe care nu și le putea explica, omul începuturilor modela...spirite, făpturi supranaturale, duhuri, spiriduși, divinități. Nebuloasa de personaje imaginatese împărțeau în două categorii mari – benefice și malefice. Ca să înțelegem diversitateamăștilor și a vestimentației personajelor din timpurile moderne, e imperios necesar săacceptăm o schelărie de dihotomii arhetipale, rezultate din această modelare de începuturi:viața – moartea, binele – răul, frumosul – urâtul, Dumnezeu – Satana, iubirea – ura, bogăția– sărăcia, Hristos – Irod, înțeleptul – prostul... Toate personajele – nu doar din teatrul deorice fel – sunt derivate din aceste dihotomii arhetipale, iar motivele axiale declanșatoare,în care se manifestă tensionat, sunt: dragostea, fertilitatea, fecunditatea, boala, vindecarea,moartea, învierea. Și teatrul popular românesc e din același spectacol al lumii, iar scenaeternă e în pragul casei cu fată mare, bună de măritat. Ne luăm după alaiul unei nunțiromânești, ca să ajungem în centrul scenei Spectacolului lumii, alias theatrum mundi. Maiimportantă deducție – tot aici e motorul care pune în mișcare personajele și scena: iubireacare mișcă cer și... scenă.